Un TIR încărcat cu legume (roşii şi castraveţi) a luat foc în trafic, joi după-amiază, pe drumul DN2-E85, în zona Hanul Ancuţei.
La faţa locului au venit pompierii voluntari din Războieni şi Tupilaţi, pompierii militari din Roman şi poliţişti.
„Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la semiremorca unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă cu prelată în care erau legume (roșii și castraveți depozitate în cutii de carton). Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars prelata semiremorcii și cutiile în care erau depozitate roșiile, aproximativ şase tone. A fost salvată semiremorca și restul cutiilor cu legume”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic cauzat de frecarea mecanică, ca urmare a apariției unei defecţiuni.





