spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Articole similare

Ecaterina – poliţista din cadrul IPJ Neamţ care a devenit vicecampionă naţională la fitness şi culturism

Ecaterina Braharu, agent de poliţie în cadrul IPJ Neamţ, a devenit vicecampionă naţională în urma participării la Campionatul naţional de fitenss şi culturism de la Cluj.

Performanţa este cu atât mai mare cu cât Ecaterina s-a pregătit (intens, ce-i drept) doar 5 luni!

A fost un moment plin de emoție, urcând pentru prima dată pe scenă și prezentând toată evoluția mea, munca depusă și eforturile pentru a obține cel mai bun rezultat. Momentul acesta a fost așteptat de foarte mult timp, a declarat Ecaterina.

Prima competiție a fost un test trecut cu brio pentru Ecaterina, care își propune să participe și la alte concursuri sportive în toamna acestui an.

Competiția pentru mine încă nu s-a terminat„, a adăugat ea.

Campionatul, desfășurat între 15 și 19 mai, este unul dintre cele mai prestigioase evenimente din România în domeniul fitnessului și culturismului.

În afara scenei de fitness, Ecaterina își desfășoară activitatea la Biroul Ordine Publică din Piatra Neamț.

De doi ani de zile, ea îmbină perfect meseria de polițist cu pasiunea pentru sport.

Mișcarea mă ajută în activitatea profesională. Am reușit să îmi fac timp pentru sală și să îmi păstrez o dietă strictă, chiar dacă asta înseamnă să am mereu caserola cu mine, colegii obișnuindu-se deja cu această practică a mea, a povestit Ecaterina.

Ecaterina a ales această carieră deoarece consideră că este o îmbinare ideală între pasiunea sa pentru sport și meseria de polițist, care impune o anumită disciplină și ordine, cu reguli stricte.

Prin intermediul acestei meserii, pot contribui la binele comun al societății, iar această responsabilitate mă motivează să fiu mereu în cea mai bună formă, a spus ea.

Trimite articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Favorite

Categorii