Ciprian Şerban (prim-vicepreşedinte PSD Neamţ) a fost ales, luni (23 decembrie), în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, mandatul fiind unul de 4 ani.
„Votul primit în Camera Deputaților, pentru funcția de președinte, mă onorează și responsabilizează, în același timp”, a fost prima declaraţie a lui Ciprian Şerban în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Liderul social-democrat a amintit perioada dificilă pe care o traversează România şi a subliniat că Parlamentul este „un pilon de continuitate”.
„Fac un apel către toți reprezentanții partidelor parlamentare să abordeze procesul legislativ cu maturitate, rațional și în deplin respect pentru toți românii care și-au pus încrederea și speranțele în noi, atunci când au votat. Mă aștept la consultări și dezbateri constructive în interesul țării”, a precizat Şerban.
Prim-vicepreşedintele PSD Neamţ a mulţumit celor care l-au susţinut să ocupe această deminitate (a treia în statul român, ca importanţă, după preşedintele României şi preşedintele Senatului).
„Le mulțumesc colegilor social democrați și deputați, domnului președinte Marcel Ciolacu, bunului meu prieten Daniel Vasilică Harpa pentru încrederea cu care mă susțin de fiecare dată. Avem o agendă legislativă complexă și datoria să asigurăm țării și românilor stabilitate, siguranță si prosperitate. Vă asigur că veți găsi în mine și în PSD un partener deschis unei colaborări sincere cu toate partidele, indiferent de culoarea politică”, a conchis preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban.
Alegerea acestuia în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a avut reacţii de apreciere şi din afara graniţelor.
Spre exemplu, Ruslan Stefanchuk – preşedintele Radei din Ucraina (similar Parlamentului) l-a felicitat pe reţeaua X pe parlamentarul nemţean.
„Așteptăm cu nerăbdare un dialog interparlamentar proactiv care să sprijine victoria Ucrainei, să consolideze securitatea regională și să promoveze un parteneriat extins Ucraina-România”, a transmis preşedintele Radei din Ucraina.
Până să ocupe funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban (deputat la al treilea mandat) a fost liderul grupului PSD şi vicepreşedinte al Camera Deputaţilor.





