spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Articole similare

Războiul din Iran amână exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”

Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor” a fost amânat, în urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate.

„Decizia a fost luată în mod deliberat și responsabil, în baza unei analize proprii, care a indicat că, în actualele condiții, este necesară consolidarea comunicării publice, astfel încât scopul exercițiului să fie corect înțeles la nivelul întregii populații. Facem această precizare fără echivoc: amânarea exercițiului nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică”, transmite Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale.

Un sistem de avertizare publică care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze atunci când este nevoie de el.

DE CE SE FAC ASTFEL DE EXERCIŢII

Într-o situație reală, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate însemna vieți puse în pericol.

„Exercițiile de alarmare publică nu sunt organizate formal, simbolic sau pentru imagine. Ele au un rol clar: verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele de alarmare și semnificația acestora. Prin urmare, amânarea actuală reprezintă o măsură de adaptare responsabilă la context, nu o renunțare la exercițiu și nici o diminuare a exigențelor instituționale privind pregătirea pentru situații de risc”, mai precizează IGSU.

În perioada următoare, va fi comunicat un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică.

Astfel, activităţile se vor desfăşura în condiții de claritate, înțelegere și eficiență.

Trimite articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Favorite

Categorii