Un tânăr a murit după ce maşina pe care o conducea pe B-dul General Nicolae Dăscălescu, din Piatra-Neamţ, a intrat într-un stâlp.
Un alt tânăr, pasager în autoturism a fost rănit.
Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01.50.
La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM), cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi poliţişti din cadrul IPJ Neamţ.
„Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că o persoană (conducătorul auto) a rămas încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei, ulterior fiind predată echipajului SMURD TIM. Bărbatul de 22 de ani, policontuzionat, a fost transportat la UPU Piatra-Neamț. Cea de-a doua persoană care s-a aflat în autoturism s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Echipajul SAJ i-a acordat îngrijiri medicale și ulterior a transportat-o la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Din nefericire, tânărul aflat la volan a decedat la spital, din cauza rănilor suferite.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 27 ani, din municipiul Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, întrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui tânăr de 22 de ani, din Piatra-Neamț, pasager în autoturism și decesul conducătorului auto”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.





