Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ a fost premiat internaţional pentru rezultatele obținute în tratarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).
Este pentru al treilea an consecutiv când, în urma raportărilor făcute la Registrul Național de AVC și la Registrul European de Stroke (AVC), unitatea sanitară a primit recunoașterea internațională.
„Felicit din toată inima profesioniștii din Spitalul Judetean de Urgență Piatra Neamț care, prin munca și dăruirea lor, au obținut recunoașterea profesională la cel mai înalt nivel. Iată că accidentele vascular- cerebrale nu doar că sunt tratate acum, la noi, ca în orice alte clinici mari din țară sau din străinătate, dar și rezultatele obținute sunt dintre cele mai bune. Felicit atât echipa de medici neurologi cât şi întregul „lanț” de specialisti, de la cei care preiau pacientul cu AVC, până la cei care îl investighează, îl tratează și îl urmăresc și după externare: merită respectul nostru cei de la Ambulanță, Unitatea de Primiri Urgențe, Radiologie, Laboratorul de analize, secția de Terapie Intensivă, toți factorii implicați în salvarea pacienților pentru care orice minut face diferența între viață și moarte”, a transmis preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.
Premiul Platinum (echivalentul premiului 2) obținut de SJU Piatra-Neamț vine după ce, în anii anteriori, unitatea sanitară nemţeană a obținut alte două premii Gold (echivalentul premiului 3) de la ESO- Organizatia Europeană de Stroke.





