Peste 100 permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii din Neamţ, în prima săptămână din 2025, a informat, miercuri, IPJ.
„În perioada 1- 7 ianuarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost în teren pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii publice. Au fost constatate 131 de infracțiuni, iar pentru neregulile din trafic, polițiștii au reținut 102 permise de conducere și au retras 27 de certificate de înmatriculare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Între şoferii care au rămas forţat pietoni, 69 au depăşit regimul legal de viteză iar 7 au condus sub influenţa băuturilor alcoolice.
În total, în această perioadă au fost constatate 18 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.125 de sancțiuni contravenționale, 474 dintre acestea fiind avertismente.
În această perioadă au fost emise 4 ordine de protecție provizorii, fiind luate 2 măsuri preventive, respectiv rețineri.
Polițiștii au intervenit la 307 evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.





