O femeie care a alunecat, luni, pe strada Orhei din Piatra-Neamţ a fost accidentată de un autobuz.
Potrivit IPJ Neamţ, victima mergea pe carosabil în momentul în care s-a produs accidentul.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie de 47 de ani, din Piatra-Neamț, se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, s-ar fi dezechilibrat, fiind acroșată de un autobuz, condus de un bărbat de 55 de ani, din aceeași localitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramon Ciofu.
Un consilier judeţean aflat în zonă (şi care a dorit să îşi păstreze anonimatul) a fost cel care i-a acordat victimei primul ajutor, până la sosirea unui echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.
El a povestit că femeia s-a dezechilibrat, a fost lovită de autobuzul care oprea în staţie şi apoi s-a lovit cu capul de bordură.
Femeia a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM şi apoi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.
Trist este că victima tocmai îşi externase soţul din spital şi acum a ajuns ea acolo.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.






