Investiţiile în turism pe Valea Muntelui, inclusiv în comuna Farcaşa, sunt o prioritate pentru echipa PNL Neamţ.
Elena Andriescu Teliuţă, candidatul PNL Neamţ pentru funcţia de primar al comunei Farcaşa a subliniat că alături de George Lazăr, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi cu sprijinul preşedintelui CJ Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, sunt pregătite o serie de proiecte în acest sens.
„Am participat, duminică, la o întâlnire constructivă alături de domnii George Lazăr şi Gheorghe Flutur unde am discutat concret despre proiectele pe care dorim să le implementăm pentru dezvoltarea turismului în această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Am primit asigurări din partea domnului George Lazăr că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, se va apleca şi asupra acestei zone, a comunei Farcaşa. Totodată, domnul preşedinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că ne va pune la dispoziţie toată expertiza domniei sale în acest domeniu vital, pe care trebuie să îl exploatăm mai bine. Este o oportunitate unică de care putem beneficia şi care va duce la creşterea calităţii vieţii tuturor locuitorilor din zonă”, a declarat Elena Andriescu Teliuţă, candidatul PNL Neamţ pentru funcţia de primar al comunei Farcaşa.
“Cu mare bucurie, m-am reîntâlnit cu președintele Consiliului Județean Suceava, prietenul meu si al nostru, al nemțenilor, Gheorge Flutur. Este un exemplu de promovare a turismului de munte, al gastronomiei noastre din Moldova, al portului și meșteșugurilor populare. Asta trebuie să facem și noi, să promovăm ținutul Neamțului, să promovăm oamenii de calitate și frumusețile naturii. În acest sens vom crea facilități tuturor celor care doresc să investească în zona HORECA, vom dezvolta parteneriate publice-private pentru a pune în valoare aceste zone mirifice. Ne dorim ca județul Neamț să fie un punct de atracție principal pe harta turismului românesc și occidental iar noi, PNL, eu ca președinte al Consiliului Județean Neamț, suntem pregătiți și determinați să facem acest lucru ”, a declarat George Lazăr.
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur (prim-vicepreședinte al PNL) și-a arătăt toată susținerea pentru George Lazăr.
“Sunt convins că George Lazăr, din funcţia de preşedinte al Consililui Județean Neamț, știe ce are de făcut pentru județul Neamț, pentru dezvoltarea tuturor comunităților, pentru toți nemțenii. Îi sunt alături, îl susțin aşa cum o susţin şi pe doamna Elena Andriescu Teliuţă pentru funcţia de primar al comunei Farcaşa și le garantez că împreună vom dezvolta proiecte comune în beneficiul oamenilor, parteneriate corecte și oneste care vor pune în valoare atât județul Suceava cât și județul Neamț, inclusiv Valea Muntelui şi comuna Farcaşa. Turismul este o șansă uriașă pentru această zonă și mă bucur că PNL Neamţ are proiecte în acest sens”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

“Chiar avem ținuturi fermecătoare în Neamț, de o frumusețe rară, uitate de alții, dar pe care mă angajez să le promovez așa cum se cuvine, pentru că Neamțul nu este doar un nume, este o stare de spirit, este o parte a ființei noastre”, a subliniat preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr – candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Discuţiile dintre George Lazăr şi Gheorghe Flutur pe tema dezvoltării turismului la graniţa dintre judeţele Neamţ şi Suceava au fost purtate, în duminica Floriilor, la un eveniment organizat de Irina Gina Tudosă, candidat PNL pentru funcţia de primar al comunei Borca.
La întâlnire au fost prezenți și Sanda Nistor, candidat PNL pentru funcţia de primar al comunei Hangu, Elena Andriescu Teliuţă, candidat pentru funcţia de primar al comunei Farcaşa şi Iulian Matasă, candidat pentru funcţia de primar al oraşului Bicaz.






