O descoperire macabră a fost făcut marţi – 3 septembrie 2024 de un localnic din comuna Alexandru cel Bun.
În timp ce executa lucrări de mentenanţă la fântână, bărbatul a găsit scheletul unui om. A sunat la 112 iar la faţa locului a venit un procuror criminalist şi poliţiştii din cadrul IPJ Neamţ.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ a declarat că „polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoana efectua lucrari de mentenanta la o fântână, din localitatea Alexandru cel Bun, ar fi identificat un schelet uman. Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”.
Rămâne ca analizele de specialitate să scoată la iveală atât data decesului cât şi cauza acestuia.
În funcţie de aceste aspecte, procurorul criminalist va dispune fie continuarea anchetei (dacă a fost comisă vreo infracţiune), fie închiderea dosarului.





