Un bărbat în scaun cu rotile a fost accidentat pe strada Durăuilui din Piatra-Neamţ de un şofer care a fugit de la faţa locului.
„În timp un autoturism se deplasa pe strada Baltagului, din Piatra-Neamț, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și ar fi acroșat un bărbat, de 47 ani, care se deplasa pe partea carosabilă aflându-se într-un scaun cu rotile, după care și-ar fi continuat deplasarea părăsind locul producerii accidentului. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 47 ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț pentru investigații suplimentare”, au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.
Poliţiştii l-au identificat pe şoferul fugat, un bărbat în vârstă de 56 ani din Piatra-Neamţ.
Acesta a fost testat cu etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
***





