Accident soldat de la Dulceşti soldat cu patru morţi şi trei răniţi are o poveste desprinsă parcă din fime.
Şoferul nevinovat care şi-a pierdut viaţa avea doar 20 de ani. Pe care i-a împlinit chiar astăzi.
Odată cu el a murit şi soţia lui, aflată pe scaunul din dreapta faţă. Ambii erau din Văleni.
Maşina a luat foc în urma impactului cu celălalt autoturism, iar cei doi soţi au murit carbonizaţi.
Pompierii sosiţi la faţa locului au reuşit însă să o salveze pe fetiţa acestora, un bebeluş de nici un an de zile.
Tragismul şi povestea acestei nenorociri nu se opreşte aici.
Şoferul vinovat de producerea accidentului, un bărbat din Trifeşti, ar fi împlinit mâine 38 de ani.
Odată cu el a murit şi soţia lui, aflată în maşină.
Pe lângă bebeluşul care a scăpat cu viaţă au mai fost rănite alte două persoane: o minoră de 17 ani şi o femeie de 68 de ani.
Comunicatul oficial al ISU Neamţ
În această seară, în jurul orei 19:00, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15D, în comuna Dulcești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA), SAJ Substația Roman (trei ambulanțe din care una cu medic), IPJ, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț ( o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD).
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane dintre care un sugar.
O femeie de 68 de ani s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost preluată de un echipaj de la SAJ și ulterior transportată la spital.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.
În urma impactului șase persoane au rămas încarcerate iar un autoturism a luat foc iar unul s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Concomitent cu misiunea pentru evacuarea persoanelor s-a acționat pentru stingerea incendiului care se manifesta în partea din față a autoturismului și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la celălalt autoturism.
Dintr-un autoturism a fost evacuată o femeie în stare de semiconștiență și din cealaltă un sugar.
Ambele persoane au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.
Celelalte patru persoane rămase încarcerate erau inconștiente. Pompierii au acționat pentru scoaterea acestora din autoturisme.
Din păcate cele patru persoane prezentau semne incompatibile cu viața.
Având în vedere numărul mare de persoane implicate în accident, începând cu ora 19:30 a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Neamț, iar la ora 20:05 a fost dezactivat.








