O femeie în vârstă de 67 ani a fost găsită inconștientă în apartamentul ei de pe B-dul Dacia, din Piatra-Neamț.
Salvatorii chemați de vecinii femeii au găsit în interior și 10 pisici și 2 câini care nu aveau nici apă, nici mâncare.
”Ajunși la fața locului, alături de un echipaj al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și unul de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, polițiștii au intervenit în baza prevederilor legale și au pătruns în locuință. În interior, au găsit o femeie în stare de inconștiență, care a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Neamț pentru îngrijiri medicale. Pe lângă salvarea persoanei, intervenția s-a concentrat și pe salvarea animalelor aflate în locuință. Au fost descoperite 10 pisici și doi câini, toate într-o stare avansată de neglijență, fără hrană, apă sau asistență medicală adecvată. Polițiștii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalele fiind preluate de o firmă de specialitate și transportate la un adăpost unde vor primi îngrijirea necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul Ramona Ciofu.





