Primarul Sorin Ouatu (PNL Neamţ) este pregătit să continue dezvoltarea comunei Ştefan cel Mare, într-un parteneriat cu George Lazăr ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
„Domnul Ouatu este un primar destoinic, aflat la al patrulea mandat, care a realizat proiecte importante, proiecte care se văd și care au îmbunătățit considerabil nivelul de trai al comunității din care face parte. Își propune să continue pe aceeași linie, aducând noi inițiative pentru dezvoltarea comunei Ștefan cel Mare, dintre care cele mai importante sunt „Înființarea rețelei de gaz în întreaga comună”, „Realizarea rețelei de canalizare în întreaga comună” şi „Reabilitarea și modernizarea Școlii generale din Comuna Ștefan cel Mare”, a declarat preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr – candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
„Într-un parteneriat, Consiliul Județean Neamț – George Lazăr și Primăria Ștefan cel Mare – Sorin Ouatu, ne propunem să ne axăm pe atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare. În acest sens, prioritățile sunt modernizarea infrastructurii rutiere județene, înființarea unui centru turistic regional și operaționalizarea unui centru gratuit pentru consultanță fonduri UE”, a declarat primarul comunei Ştefan cel Mare, Sorin Ouatu (PNL Neamţ).






