spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Articole similare

Un TIR încărcat cu legume a „plonjat” în albia unui râu, la Pipirig

Un TIR încărcat cu legume a „plonjat”, miercuri (1 mai), în albia secată a unui râu, la Pipirig.

„În jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15B, în afara localității Pipirig. Un tânăr în vârstă de 25 ani conducea un ansamblu de vehicule, din direcția Poiana Teiului spre Pipirig, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, plonjând în albia unui râu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

La faţa locului au intervenit voluntari de la SVSU Pipirig, cadre medicale de la SAJ Pipirig și pompierii militari din Târgu-Neamț.

„Până la sosirea pompierilor militari, conducătorul auto, care era căzut în râpă, a fost scos de participanții la trafic. Echipajul SAJ i-a acordat îngrijiri medicale. Ulterior, bărbatul de 25 de ani a fost transportat la CPU Târgu-Neamț”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.

Trimite articolul:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Favorite

Categorii