Un tânăr în vârstă de 28 ani, din Pipirig, a distrus un aparat de „păcănele”, supărat că a pierdut o sumă de bani.
Apoi a furat din aparat aproape 1.000 euro şi a fugit, dar a fost prins de poliţişti.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 28 de ani, domiciliat în Pipirig, se afla sub influența băuturilor alcoolice, s-ar fi deplasat în incinta unui bar, din Pipirig, unde ar pierdut o sumă de bani la un aparat tip slot machine, după care ar fi părăsit incinta localului. Ulterior, tânărul ar fi revenit în același local având asupra sa un topor, cu care ar fi lovit în repetate rânduri aparatul distrugându-l, după care ar fi scos din aparat cutia destinată depozitării sumelor de bani, sustrăgând suma de 4.559 de lei și părăsind localul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Valoarea totală a prejudiciului cauzat este de 35.470 lei.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase.





